Iubirea
noastră e un blestem binecuvântat
(Manon)
~ L-am
visat...l-am visat așa cum ar fi trebuit să fie.În visul meu ne
iubeam cum ar fi trebuit să ne iubim si eram fericită.Încă îl
iubesc și încă aș face pentru el orice.
Știu că vei
reveni în viața mea,știu că o să suferim separat din
nou...pentru că așa suntem mereu....
S-au
revăzut din întâmplare,după ani de absență,și și-au dat seama
că mereu au însemnat ceva unul pentru altul.Și-a adus aminte de
el,și-a adus aminte de ea,s-au iubit din nou.S-au iubit...atât timp
cât le-a fost permis.S-au imaginat fericiți și au visat
împreună.Amândoi știu că nu vor fi niciodată el și ea...se
iubesc prea mult ca să fie fericiți împreună,așa că-și împart
fericirea și trăiesc separat...poate că așa e iubirea
adevărată...iubirea iubire.
Azi e el
fericit,mâine nu va mai fi ea tristă.Își păstrează loc pentru
zâmbete și timp pentru ei doi...trăiesc cât timp celălalt
există,visează cât timp celălalt visează...
Te iubesc pentru că ai existat,exiști și vei exista.Să fii
ferict,dragul meu...
(El)
~ ”Îmi lipsește zâmbetul ei molipsitor,iar
uneori o visez...A trecut aproape un an de când nu am mai auzit
nimic de ea.Oare e bine?Oare e fercită?Sau împlinită?Oare mă mai
iubește?...
I s-a părut că a
văzut-o pe stradă.Ea a trecut grăbită,iar el stătea cu privirea
în trotuar.I-a simțit mirosul și s-a uitat grabit spre ea.Nu l-a
văzut și nici nu l-a auzit; iar își asculta muzica ei
ciudată...întotdeuna i-a plăcut să-și asculte muzica....
I-a recunoscut mirosul,i-a recunoscut
mersul...”e frumoasă și când se îndepărtează și fuge de
tine...”.Părul i-a mai crescut și pare că a mai slăbit,iar
îngrijorarea lui nu întârzie să se arate: s-a gândit că a
slăbit pentru că e nefericită si poate e nefericită chiar din
cauza lui,spera să fie totuși doar pentru că așa a vrut ea...în
definitiv,el nu mai știe nimic de ea de aproape un an de zile..
Ar fi vrut să o urmărească,poate se ducea
acasă...știa că s-a mutat,dar nu știa unde în orașul ăsta ce
uneori e prea mare pentru oamenii care ar trebui să se reîntâlnească
pe străzi.
S-a oprit la un semafor și s-a hotărât să
o sune; în filmul lui ,ea ar fi răspuns,și-ar fi întors privirea
spre el și s-ar fi regăsit ca doi oameni ce sunt fericți doar
împreună....Telefonul ei nu a sunat,numărul pe care îl avea el
era pentru Manon un număr al trecutului...în prezent era alta.În
prezent,ea a trecut pe lângă el,l-a recunoscut și a mers mai
departe.Nu a vrut să-l lase să-i vadă ochii triști și inima
obosită...a fugit de el pe străzile labirintice ale orașului.
În prezent,el a recunoscut-o,dar i-a fost
teamă să se apropie de ea...a lăsat-o să dispară char dacă știa
că nu o să o mai vadă curând.S-a simțit toată săptămâna ca
un laș ce fuge de fericire,fuge pentru că fericirea lui pare să
poarte cu ea o povară greu de purtat.
”Încă îi simt aroma parfumului,închid ochii
și o văd îndepărtându-se grăbită.Revederea ei mi-a adus aminte
că o iubesc.Oare mă mai iubește și ea?...
