tu te vei așeza în amfiteatru pe un scaun comod,dar cuvintele îmi vor rămâne în suflet

 Înainte să dispară într-o nouă viață,Manon a lăsat o scrisoare într-un buzunar care mereu a făcut-o să-și piardă rațiunea...



”Tot ce am scris cu tine în suflet mi-a părut un clișeu.Pe hârtie simt cuvintele,dar în suflet le scriu...cu tine nu le mai simțeam...
Să știi...mi-e totuși dor să te am în inimă și să adorm în brațele tale,nu lângă niște cuvinte care se răcesc noaptea..
Mi-e dor să te aud,dar nu să te ascult...când te ascultam îmi păreai un intrus în universul meu bine etanșat.
Mi-e dor să te ating,să-ti mângâi pieptul cald și să-ți strâng mâna lângă coapsa mea...dar nu mi-e dor să te simt...când te simțeam nu erai mai mult decât un străin...un străin de mine.
Mi-e dor să te visez,să-mi fii o poveste și un prinț ce nu mă uită niciodată,dar să nu mă trezesc...când mă trezeam cu tine în amintirea reveriei mă întristam...știam că doar am visat,așa cum face și un copil naiv.
...dar știi ce nu-mi lipsește?..îndoiala...de fiecere dată când mă trezeam dimineața în brațele tale mă întrebam: oare o să mă iubească azi?...nu-mi lipsește..în curând și tu vei deveni doar un colț de hârtie în rama mea cu povești.


Te-am iubit,fraiere...”


........cuvintele ei vor căpăta sens peste 10 ani...e prea târziu,buzunarule...

personajele se pierd in parcuri

Regizorul lipseste intotdeauna de la scena asta.E scena in care toti actorii sunt oameni.Nu mai intra in vieti,isi lasa propria viata sa iasa din buzunare.Totul e haotic.Cum sa-ti traiesti viata fara regizor?Cum ne intrepretam pe noi insine?...actorii nu mai conteneau cu intrebarile si nimeni nu le raspundea.Se simteau pierduti si falsi...se simteau oameni.Fara masti,fara perdea,fara text.
Improvizati-va propria viata! Asa le spusese regizorul pana sa plece.Saracii...n-au inteles o boaba din vorbele batranelului ce le conducea pasii prin piesa.
Si acum ce facem?Trebuie sa  jucam,suntem actori,ce naiba!
Patru dintre ei s-au asezat pe o banca.Aveau privirea pierduta si ochii albastri.Actorii fara masti sunt tristi.Asa erau si ei.Nu vorbeau,cautau o solutie,cautau un rol,cautau un personaj.
Dupa o vreme,unul dintre ei intreaba: unde sunt oamenii normali personaje?
In parc, i se raspunde din dreapta.In parc oamenii sunt veseli,plini de viata,organizati.In parc oamenii sunt modele de eroi.
Sa mergem in parc! se hotarasc cei patru actori-neactori.

In parc,o cetate de oameni.Toti imbracati potrivit de plimbare,tarau dupa ei caini,copii,soti sau sotii,se plimbau pe alei neobositi si isi spuneau aceleasi lucruri pe care si le spuneau si acasa.Dar erau in parc,orice isi spuneau aici parea mai profund si meditativ decat oriunde altundeva.
Actorii nostri se aseaza multumiti pe iarba si zambesc: acum avem personaje,suntem niste oameni in parc,nu mai suntem noi!
"Da,prietene,ai dreptate,adauga un altul,dar oamenii din parc se distreaza,alearga,topaie,se joaca,isi leapada demonii.Inca nu suntem niste personaje complete.Trebuie sa jucam un joc."
"Ce joc sa mai jucam?"
"Haideti sa jucam "
"Hai! Va fi amuzant sa fim niste personaje care joaca alte personaje"
Jocul a inceput si actorii nostri s-au mascat in personaje din filme,din basme,din carti,din lume.S-au jucat fara incatare pana la caderea noptii.Prin sufletele lor au trecut mii de alte suflete de hartie.
Cand luna isi intrase deja in drepturi,actorii nostri neactori au decis sa plece acasa.Ziua de incheiase,personajele se epuizasera si frigul se lasase peste parc.
"In ce directie mergi spre casa Richard?" intreaba unul din ei.
"Eu nu sunt Richard, eu sunt Charles" i se raspunde actorului.
"Charles?Care Charles?"
"Charles Dickens."
"Daca tu esti Charles si nu Richard,inseamna ca nici eu nu sunt Thomas Addison"
"Nu,tu esti Carol.Carol Robert de Anjou.....sau nu...gresesc...esti Albert sau Iosif...posibil sa fii si Ferdinand..."
"Atunci, cine sunt eu?"
Tu,dragule actor,esti o lume.Esti o lume de personaje si ai facut greseala de a uita sa fii tu...

fără căpcăuni nu devii regină

când o doare tâmpla stânga știe că se gândește la ea.are un fel al lui de a-i provoca durere în oase.îi sperie mereu sufletul și o lasă cu un nod în stomac.îl vede ca pe un căpcăun pe care nu-l vrea scos din poveste...ce e un basm fara zmei sau căpcăuni?prințul ar fi inutil iar Ileana Cosânzeana și-ar vedea liniștită de viață,pădurea n-ar avea prinț de ajutat și calul năzdrăvan ar pofti mereu la cărbuni...

    ~A fost odată ca niciodată,că de n-ar fi nu s-ar povesti,o Ileană Cosânzeană ascunsă în coliba ei de la marginea pădurii.Visa în fiece zi să fie salvată de prințul cel curajos și dusă la palat unde avea să fie regină.
    Zilele treceau,nopțile erau tot mai lungi și prințul nostru întârzia să apară.Ileana îl căută în zare în toate zilele...îl așteptă și iar îl așteptă,dar anii treceau și cu ei și pofta de viață a eroinei noastre.
Sătulă de așteptare,Ileana porni ea în căutarea prințului întârziat.Străbătu mari si țări,împărății și continente,dar prințul nostru fu de negăsit.
Într-una din zile,când Speranța o părăsise de multă vreme,Ileana zări un castel de cleștar.Obosită și însetată deschide porțile cetății și  începe să strige după ajutor; din colțul celălalt  îi răspunde o voce caldă și liniștitoare...era prințul care se odihnea pe un baldachin de catifea.La vederea acestuia, Ileana nu mai contenește cu întrebările:

-Prințule drag,de ce nu ai venit să mă iei din coliba mea de la marginea pădurii?Au trecut anii peste noi,peste mine,peste împărăție și tu te-ai odihnit pe un baldachin?Cum mai trăim noi fericiți până la adânci bătrâneți dacă Bătrânețea e deja lânga umerii noștri?Și povestea noastra cine o s-o mai citească?Cum ai putut să-mi faci una ca asta,prințule?
-Ileană scumpă,eu te-aș fi salvat în fiece clipă,dar nu am avut cum...
-Cum așa?
-De la cine să te salvez?...Căpcăunul nu te-a răpit niciodată,n-ai fost la ananghie...nu puteam să salvez o simplă fată dintr-o colibă...aveam nevoie de o prințesă care să-mi devină regină...
-...iar eu nu sunt decât o simplă fată...

Cu lacrimi în ochi și inima goală,Ileana se intoarce in coliba ei de la marginea pădurii și își trăi în singurătate bătrânețile.Din când în când o mai vizita fata unei servitoare,dar pleca repede...biata fetișcană se îngrozea când o auzea pe Ileana repetând necontenit: Fără căpcăuni nu devii regină..fără căpcăuni nu devii regină...

Și dacă nu mă credeți puteți merge si azi la marginea Pădurii Șuierătoare unde se afla coliba Cosânzenei și veți auzi printre copaci și în susurul râului cuvintele eroinei noastre...

inca un zece aprilie

un alt zece aprilie trecand pe langa mine.stiu ca e acolo,dar nu-l pot atinge atunci cand ii simt caldura...e prea mult...
tu ce mai faci?
eu tot nu ma simt mai intelapta...poate doar mai batrana si mai obosita.au aparut noi demoni si amintiri ale celor candva exorcizati...si o viata noua sau macar o incercare...
tu iti mai amintesti cand m-ai invatat sa fac clatite?....de ziua ta am facut clatite...ti-am spus ca nu te uit orice ar fi...chiar daca observ ca in fiecare an cuvintele pentru tine sunt din ce in ce mai putine;sa stii ca e doar din cauza lacrimilor...sunt lacrimi mai mlte,iar golul din suflet se innegreste mai strasnic.
                             
                            La multi ani si ne revedem anul viitor!



Anul asta iti multumesc pentru copilaria inmiresmat de clatite dulci si povesti din armata



                                                               bunicutului meu simpatic ce-mi lipseste ca soarele unei lalele

am devenit un fiecare egoist

(un bilet lasat in buzunarul pantalonilor lui)

''La multi ani!'' as fi vrut sa-mi spui....O mare de dorinte as fi vrut sa-ti impartasesc...As fi vrut sa gusti din amarul sufletului meu...As fi vrut totul!

N-ai fi putut sa-mi dai totul,nu?...de la tine pot primi doar ''ceva'' sau ''nimic''....

......

Sufletul meu nu-ti poate scrie,sufletul meu e mai rupt ca niciodata....un la multi ani,dupa asta tanjeam....banal,dar atat de important pentru mine....

(o inregistrare a vocii ei sufocate de durere,amestecata prin muzica din telefonul lui)

~pentru ultima data,te rog,citeste-mi cuvintele de pe buze...simte-mi durerea si asculta-ma: NU TE MAI POT IUBI.ESTI TOXIC PENTRU SUFLETUL MEU VANAT!

…..........si o dimineata obisnuita pentru el.un dus fierbinte,o re-ascultare a mesajelor ei innecate in lacrimi....si,la finalul diminetii,stergerea cu buretele a unei nopti incepute in rai si terminate in purgatoriu.

Felicitari,dragul meu,de acum anii tai sunt fara mine...

(pe el Manon l-a iubit,era “pentru ea”,iar el i-a rupt sufletul in piese de puzzle....pe el Manon l-a iubit...)

tara zanelor

tara zanelor este un tinut unde pluteste fericirea printre nori,soarele te incarca cu energie,iar zambetul ti se lipeste de buze.aici poti sa visezi ca zbori si sa te trezesti deasupra copacilor.in tara zanelor nu exista lacrimi si nemurirea serveste liniste sufleteasca pe tavi de argint.aici,in taramul din dreapta Paradisului, aripile lui Icar mangaie soarele,Atlas poarta pe umeri pene de porumbei,iar Manon poate dansa in ploaie o eternitate.


...si asa am realizat ca nu mai sunt miercurea lui.am cedat tronul si acum nu mai sunt eu cea care ii bantuie sufletul.imaginatiile noastre nu mai ratacesc pe tarmuri pustii si nici nu mai dansam.si alchimia din noi?....piatra filozofala a ramas un vis la fel de palpabil ca si un curcubeu...noi nu eram alchimisti...eram artisti,eram calatori,eram personaje...niciodata nu am fost alchimisti...
acum,draga zana,ai inteles de ce am venit iar pe taramul tau?
vezi de ce ma ascund eu in scoarta copacilor?
cum as putea sa stau in lumea mea stiind ca am devenit doar o amintire firava aruncata intr-un colt de panza....
doar aici pot sa-mi vand sufletul si la plecare il recuperez intr-un saculet de catifea.


e simplu de ajuns in tara zanelor...iti invalui mintea in ceata,o predai la poarta taramului,pasesti pragul si vei simti ca plutesti...asa stii ca ai ajuns in lumea zanelor.sufletul iti va ramane neatins,dar nici tu nu vei mai fi la fel....frumusetea zanelor iti ascute sufletul si transforma printesele din lumea ta in zgripturoaice.


~ oare urmatoarea eternitate ne va gasi refugiati in tara zanelor,purtand in buzunare bucati de suflet si vise adunate din albii de rauri sau traim doar o vesnicie? ~

http://www.youtube.com/watch?v=ftjuvO-fbrM&feature=BFa&list=PL8A78F8117D10F2E4&lf=plpp_play_all

picteaza-mi sufletul in pasi de dans si promite-mi turta dulce cu scortisoara

Povestitorul asta isi face din cand in cand curaj sa fie si personaj... si culorile ii amintesc de tine,marea incalzeste sufletul doar pe stancile irlandeze,muzica buna se asculta doar la pick-up,mansardele sunt raiuri in orase,iar plimbarile imaginatiei catre oriunde si nicaieri trebuie obligatoriu insotite de o cana cu ciocolata calda.
...inca ceva...in cutiuta de langa pat...e o inima

ieri scrisoarea ta...a noastra...a cazut din perete.mi-a amintit ca nu te-am uitat.cum as putea sa-l uit pe cel ce-mi cunoaste sufletul mai bine decat mine?...nici promisiunea n-am uitat-o...eu scriu in fiecare zi cuvinte din suflet.tu zambesti in fiecare zi?

actorii nu rad,nu plang...ei joaca

...se schimba decorul pe scena ta,Manon.de data asta esti scrisa cu majuscula pe afis,primesti lalele si ai rolul principal...replicile ti le amintesti?

asa ai devenit nimic

iti amintesti cercul al carui centru erai? iti amintesti cum erai iubita orice si oricum ai fi fost? iti amintesti oamenii care sufereau atunci cand te intristai? iti amintesti cum nimeni nu-ti cerea nimic si erai acceptata asa....asa cum erai tu?...

...poate intr-o zi o sa-ti amintesti toate astea...poate intr-o zi o sa-ti dai seama ca tu ai inceput sa rupi bucati din cerc...ai rupt sufletele care se tineau de mana,care aveau grija de fericirea ta...le-ai facut sa plece...

noi,sufletele,n-am disparut...suntem tot aici...
nu am uitat sa fim oameni,nu am uitat sa iubim,sa zambim...avem aceeasi esenta...noi suntem la fel...tu te-ai pierdut.
ai devenit transparenta cand ai incercat sa inlocuiesti fiecare suflet gonit cu un altul.ai uitat ceva:inimile noastre te stiau si te iubeau asa...oricum.

cand mi-ai facut sufletul sa se rupa in mici triunghiuri de durere,am plecat,mi-am inghitit lacrimile si am peticit o viata noua si mai buna.
cand ai intors spatele sufletului ei,ea a plecat,a lasat totul in urma si a reusit sa-si deseneze o viata noua..una mai buna.
cand ai tradat sufletul lui,el a plecat,si-a umplut buzunarele cu suferinta si acum incearca sa-si croiasaca o viata noua...va fi una mai buna.

speram sa ai pe cineva langa tine cand va fi si sufletul tau rupt,lovit si tradat...dar tine minte: viata are un singur cerc,iar forma geometrica abstracta ce tine azi sufletele noastre impreuna nu te vrea inapoi



pentru cea care a fost totul