azi e miercuri....ziua in care povestile nu mai au personaje...e miercurea in care povestitoarea tace si asculta cum in suflet i se graveaza cuvinte pe care nu stie cum sa le pronunte....:

"m-am trezit diminteata in miros de hartie.auzeam murmurul unor cuvinte pe care le desenasem de atatea ori....acum aveau si voce...
am urmarit curioasa mirosul de hartie pana la usa...scrisoarea ma astepta rabdatoare acolo.
am desfacut cu grija plicul si am inceput sa citesc.m-am trezit hoinarind prin mansarde si gradini de lalele...mi-am vazut inima fericita...l-am vazut pe el cu picioarele in nisip...am dansat pe muzica veche...si m-am trezit cu lacrimi sarate pe obraji.am zambit.de data asta lacrimile nu-mi zgariau pielea....."

azi povestitoarea a inceput propria-i poveste...oare cum o va continua?

pacatele se vad in oglinda...

a stat ore in sir in fata oglinzii...mai intai si-a privit mainile.avea unghiile rupte si degetele pline de cerneala.umerii erau cazuti si parca purtau pe ei o intrega lume.avea parul ciufulit si plin de frunze uscate cazute din coapci ce nici macar nu au un nume.barbia ii tremura,iar buzele erau arse de vant si de cuvinte pierdute in orizont.roseata din obraji disparuse de mult si in locul ei aparuse o pata de alienare.ochii ii erau innegriti de nesomn si din cand in cand genele se udau cu cate o lacrima sarata.
plutea neputincioasa in fata unei oglinzi nemiloase care ii colora fiecare fisura a sufletului in rosu.
incerca sa-si ascunda fata in maini,sa nu se mai priveasca,dar oglinda ii trimitea amintiri printre degete si o facea sa aiba migrene....
nu putea sa fuga,nu putea sa se opuna...nu putea nici macar sa strige dupa ajutor.era prizoniera unei oglinzi zgariate de timp si murdarita cu farame de viata irosita.
acum regreta ca nu-i ascultase telegrama..."nu te uita in oglinda stop iti va rapi esenta stop."
de ce ar fi ascultat ea o telegrama scrisa prost si fara sens?....in plus oglinda era atat de stralucitoare..si felul in care o raza de soare se pierduse in sticla ei era de basm....si parca si camera devenise mai mare de cand adusese bucata asta de sticla cu rama sculptata din os....
cum sa asculte cand totul parea mai luminat atunci cand elibera oglinda din scutul de catifea care o acoperea?....
voia si ea sa poarte in par raza de soare ce se pierdea in ea...voia sa vada cum arati cand esti lumina....

dar oglinda nu avea nevoie decat de o privire fugara...lumina disparea si raza iti facea pielea sa lacrimeze...

acum a devenit prizoniera oglinzii...o serveste in fiecare zi cu o bucatica din esenta ei si ii transpira palmele cand aceasta ii cere mai multa.stie ca intr-o zi nu va mai avea decat un strop de esenta diluata si ssperanta ca cineva isi va sacrifica amintirile copilariei si o va salva....

sidewalk stories

~prima~

trecere de pietoni.semafor.pe partea stanga a trotuarului ea(Fata).o tanara scunda,putin mai mult peste greutatea recomandata,bruneta,in esenta o fata care se poate pierde foarte usor in multime.pe partea dreapta el(Baiatul):inalt,slabut,ochi albastri si trasaturi de aristrocrat francez din vremea Regelui Soare.Fata il observa.ofteaza adanc.semaforul arata verde.ea calca hotarata pe zebra,devansandu-i pe ceilalti pietoni.se duce direct la el.incep sa vorbeasca....se cunosteau.erau poate colegi de clasa,de scoala,vecini,prieteni din copilarie....niciodata nu o sa stiu.stiu doar ca Fata il privea pe el cu multa dragoste,cu ochii umezi de atata drag;privirea ei dezvaluia speranta si o dragoste secreta.ea il iubea in secret.Baiatul o saluta rece si indiferent.el n-o iubea.ar fi putut sa o iubeasca daca ar fi ocolit zidul aparentei...daca nu i-ar fi pasat de inaltimea si greutatea ei....daca i-ar fi patruns in suflet si in minte...dar n-a facut-o.niciodata.cei doi au ramas amici pana la terminarea liceului,apoi drumurile lor s-au despartit si nu s-au mai intalnit niciodata.

ei nu stiu,dar daca sufletele lor s-ar fi unit,fericirea amandurora ar fi fost mult mai aproape....ar fi putut chiar sa o atinga.erau suflete pereche,dar n-au stiut.au trecut unul pe langa celalalt si s-au pierdut in viata.nimeni nu le-a spus sa se priveasca in ochi....macar o data,pentru o fractiune de sacunda,ar fi fost de ajuns....


~a doua~

aglomeratie.trotuarul era plin de oameni care misunau in stanga si in dreapta ca niste furnici grabite si impinse de la spate de venirea iernii.in fata mea un cuplu.e deprimant sa vezi ,in perioada sarbatorilor de iarna,oameni iubindu-se.e trist atunci cand tu nu ai cu cine impartii iubirea,iar pentru tine e o povara mult prea mare pe care nu o poti cara singur.
ii priveam.incercam sa prind din discutia lor...se certau.la un moment dat ea se opreste brusc in mijlocul trotuarului,atat de brusc,incat abia am reusit sa evit o ciocnire.el, la fel de uimit ca si mine,continua sa mearga,vorbind acum cu o iubita inexistenta.dupa cativa pasi observa absenta ei.se intoarce.ea plangea.isi tinea fata in palme si plangea cu suspine.el o strange in brate nedumerit.tanara ii marturiseste ca l-a inselat...el nu are nicio reactie,este imun la tanguielile ei, la faptul ca ea plangea in mijlocul trotuarului si ii cersea iertare...in ochii lui se strangeau lacrimi,una dintre ele ii evadeaza pe obraz.picatura sarata a fost pentru el ca un dus rece.isi revine din transa.pleaca.pleaca fara sa spuna nimic,fara sa se uite la ea,fara sa se uite inapoi...doar pleaca.de atunci ea nu l-a mai vazut.l-a cautat cateva luni bune...voia o explicatie,o reactie,o incheiere....el nu a fost de gasit.

nu s-au mai vazut,nu au mai vorbit,nu si-au explicat nimic....nu mai existau unul pentru celalalt...nu se mai iubeau...el n-o mai iubea pentru ca il inselase....ea nu-l mai iubea de foarte mult timp...de aceea il si inselase...nu din prea multa dragoste,ci din lipsa ei.


~iar povestile lor m-au facut sa-mi aduc aminte de tine...we have our sidewalk story...without the happy end too...~

oare cate "aspirine" sa zdrobesc ca sa uit de tine?

cum ar fi daca...?

cum ar fi daca cineva te-ar aseza pe un scaun si ar incepe sa te analizeze?si te-ar intreba:
de ce ai unghiile negre?
de ce esti mereu ciufulita?
de ce te imbraci in negru?
de ce asculti rock?
de ce esti aiurita?
de ce ierti cand nu trebuie?
de ce ti-e atat de greu sa uiti?
de ce nu stii ce vrei?
de ce fugi de probleme?
de ce esti vulnerabila?
de ce te tii departe de toti si toate?
de ce vrei sa arati tuturor ca esti de gheata cand tu de fapt nu esti?
de ce?
de ce?
de ce......
si tu nimic...ai tacea.....pentru ca raspunsurile tale te-ar face sa-ti dai masca jos,sa darami zidul din jurul tau...si ti-e frica sa faci asta...
ai tacea...pentru ca nu vrei sa-i lasi pe ceilalti in lumea ta...ti-e frica din nou.....
ai tacea...pentru ca nu vrei sa raspunzi...pentru ca nu-ti pasa daca esti acuzata,analizata....
ai tacea...pentru ca n-ai stii ce sa spui....
ai tacea...

deci,cum ar fi daca cineva te-ar aseza pe un scaun?cum ar fi daca cineva te-ar analiza?

scrie o scrisoare.....ia o foaie alba....sau colorata...poate chiar parfumata si scrie-ti,cu un stilou cu penita aurita, toate frustrarile,anxietatea,temerile,nesiguranta.....scrie-le pe toate.apoi pune scrisoarea intr-un plic ingalbenit de vreme...leaga-l cu o panglica neagra...sigileaza-l si pune-l intr-o cutie de metal care miroase a biscuiti.ingroapa cutia cat mai departe de tine.....

Ea: si....gata?...dispar toate?

nu dispar.sunt doar ingropate...uitate.peste ani,ploaia le va scoate din pamant....dar pana atunci vor fi vindecate.

scrie o scrisoare....