Colectia Cutiei cu adevar si a Ingerului pacatos

scoate din cutiuta de lemn cu lacat ruginit si inverzit de vreme un bilet.era,de fapt,o bucata dintr-un servetel galben,luat dintr-o cafenea aglomerata si plina de fum si voci.citeste biletul si zambeste in coltul gurii.
"ce ai scris acolo?spune-mi!izbucneste el intr-un exces de curiozitate..."
"chiar vrei sa stii?il intreaba Manon cu o voce mieroasa si atat de neobisnuita pentru ea"
"da, vreau!e despre mine,nu?...d'aia esti asa de amuzata...."
"ai ghicit.e despre tine....si partea amuzanta e ca bucata asta de servetel te descrie perfect.ironic,nu?"
"ce e ironic Manon?"
"e ironic cum esenta ta s-a rezumat la bucata de hartie de proasta calitate,la un cuvant"
"cum adica?"(el devine din ce in ce mai nelinistit si mai curios)
"ah...sa inteleg ca nu ai recunoscut cutia......"
"Manon,termina cu joaca.....nu stiu ce e cu acea cutie....nu stiu de ce razi..si ca sa fiu sincer ma cam sperii....."
ea incepe sa rada zgomotos,dezvaluindu-si dintii albi ca niste picaturi de lapte inghetate.
"dragul meu,cutia asta are o mare calitate....este o cutie pierduta de un inger pacatos care s-a ascuns printre oameni de mania lui Dumnezeu"
"de ce era Dumnezeu manios pe el?"
"pentru ca L-a mintit...fara sa clipeasca...fara sa-i tremure genunchii.asa ca a fost nevoit sa fuga din Rai....si pentru ca oricum cazuse in pacat,ingerul nostru s-a gandit sa plece cu un suvenir...asa ca a furat cutia asta.....si o pune in slujba celor mai pacatoase dintre creaturile Domnului:oamenii.........si uite asa,din pacatos in pacatos cutia a ajuns la mine"
"frumoasa poveste,Manon.....dar tot nu mi-ai spus care e secretul ei si ce legatura are cu mine...."
"Cutia cu adevar poate sa reduca oamenii la un singur cuvant"
"adica...."
"....te descrie intr-un singur cuvant....si pe biletelul asta e cuvantul tau"
"si e asa de amuzant pentru ca......"
"pentru ca ar fi trebuit sa citesc biletul asta inainte sa incep sa te iubesc"
"spune-mi,Manon...ce scrie?"
"scrie: MINCINOS"
in clipa in care Manon a rostit cuvantul cerul s-a intunecat si un vant rece si usturator a inceput sa bata.el,mincinosul, a inceput sa urle de durere si sa se tavaleasca prin praf.ochii i se inrosisera si avea doua picaturi de sange in coltul gurii.tortura a durat cateva minute si apoi totul a disparut.....si el.Manon nu stia unde dispar toti odata ce rostea cuvantul pe care il gasea in cutiuta,tot ce stia era ca acel cuvant cuprindea toata esenta omului respectiv...si.....odata eliberata aceasta putere,disparea si biletelul si omul....iar pe Cutie aparea o zgarietura...semn ca inca un om era inclus in colectia Cutiei cu adevar si a ingerului pacatos.lui Manon ii placea sa lucreze pentru inger...ii placea sa colectioneze oameni...oricum asta ii era sortit.....fusese aleasa dintre mii de pacatosi.trebuia sa ascunzi secrete groaznice ca sa poti atinge Cutia.ea o putea atinge...si..in plus,simtea inimile celor din colectie cum bateau nelinistite.

Vanatorul de suflete

se hraneste cu oameni.alege din ei cele mai nobile sentimente si le absoarbe ca pe apa.nu le mai lasa nimic.are nevoie de fericirea lor,de iubirea pe care o emana si cel mai mult ii place aroma sinceritatii lor.seamana la gust cu ciocolata,dar are in plus si parfum de compromis.traieste printre suflete si se preface unul de-al lor.ii amageste cu aparenta increderii si ii ameteste cu mirosul prieteniei.oamenii sunt naivi si ii cad in plasa ca musculitele in panza de paianjen.putini au fost cei care au reusit sa scape.....si nu se considera fericiti.au fost nevoiti sa-si vanda sufletul pentru o cutiuta de uitare.
nimeni nu stie cum arata.se spune ca ia forma dorintelor noastre si ca miroase intotdeauna a primavara.dar de unde sa stim noi cum arata dorintele noastre?sunt atat de multe,incat in fiecare zi au alta infatisare.
cei mai curajosi i-au dat si un nume "Vanatorul de suflete".multi au incercat sa gaseasca o cale de a-l goni dintre noi.au esuat.cat timp oamenii vor incerca sa fie buni,el ii va cauta si cu siguranta ii va gasi.singurul scut in fata lui este indiferenta,dar e periculoasa pentru suflet....il stinge cu zilele si intuneca lumina din ochi.
dupa un timp oamenii s-au resemnat.nu le-a ramas decat speranta ca nu vor fi tocmai ei cei alesi de Vanator.inca le este teama sa se uite in ochii celorlalti....groaza ca ar putea descoperi un monstru e mai puternica decat orice curiozitate.prezenta Vanatorului de suflete a transformat Lumea intr-un loc al aparentelor si al fricii de a fi om.toti am devenit niste carti inchise,cu pagini rupte,corectate si uitate.nu mai avem vise marete si nici pretentii de la viata.nu ne mai impartasim parerile,visele,dorintele.....le pastram pentru noi si cand ni le amintim ne uitam intotdeauna peste umar,de teama sa nu le ia cineva urma.tot ce a mai ramas este speranta ca intr-o zi doi curajosi ii vor strapunge inima cu pumnalul iubirii pure.poate acea zi va veni inainte ca Vanatorul sa puna stapanire pe toti cei care inca isi aud bataile inimii.....
"Welcome to my house.Come freely.Go safely.And leave something of the happiness you bring!"
-----

macul inrosit de uitare

Picioarele zgariate si pantofii rupti o purtara pe un camp plin cu maci.Nu avea unde sa se ascunda....oricum inima ii batea atat de tare incat ar fi dat-o de gol.Venise momentul sa fie o carte deschisa,degeaba a tot incercat sa amane.....acum nu mai putea sa se ascunda.Ochi caprui o priveau incruntati,maini curioase o trageau de par,o incercuiau,voiau sa-i smulga secretul din suflet si de fiecare data cand o atingeau pielea i se necroza.Stia ca nu se poate lupta cu ei....stia ca mainile-i sunt prea firave ca sa o salveze, ca sufletu-i prea sifonat ca sa mai poata zbura, ca buzele-i deveneau sangerii cand mintea si ei ar fi citit-o imediat.Nici macar un print pe cal alb n-o mai putea salva,poate doar groparul care demult i-a furat inima si a ascuns-o intr-o groapa umeda si cu mucegai,dar el nu mai este....a disparut cand a incetat sa se mai uite la ea.
Cercul format de trupurile lor reci devenea din ce in ce mai mic.Imbacseau aerul si carbonizau macii rosii.Ea incepe sa tuseasca,ameteste.Genunchii ii tremurau.Se prabuseste printre macii carbonizati si inchide ochii resemnata.....
Se trezeste singura in intuneric.Gata.Se terminase.Ei ii furasera tot: secretul,adevarul,energia....nu mai ramasese nimic din ea.....poate doar singuratatea si intunericul.
Era sleita de puteri,dar stia ca trebuie sa se adune din noroi si sa mearga mai departe.Se ridica cu greu in picioare,isi scutura pantofii de carbuni,isi aranjeaza rochia neagra si isi repara maneca stanga cu un ac de siguranta ruginit.Trage adanc aer in piept;simte cum mirosul macilor arsi ii inunda narile si coboara incet catre stomac,acolo, aroma de arsura isi face cuib si o insoteste toata ziua.Cu singuratatea in vene porneste ametita catre orasul Uitare;orasul pe care il vazuse ea pe o vedere primita de la un cersetor din gara.Ii placea cum oamenii din fotografie erau tot timpul veseli si isi faceau timp sa o salute si pe ea.Auzise ca aici poti fi cine vrei,cum vrei si cel mai important: uiti cine ai fost.......si nimeni nu te intreaba asta,toti iti zambesc ca si cum ai avea o aura de binecuvantare in jurul tau.Nimeni nu stie cum ajungi in Oasul Uitarii,insa toti au ierburi si prafuri si pastile care se presupune ca te poarta pana acolo,dar cand se intorc in lume te agata si pe tine si te iau cu ele.Te lasa doar sa vizitezi Orasul pentru cateva ore,apoi piratii realitatii te imbrancesc si iti deschid ochii. A fost si ea in Oras.Isi aminteste ca s-a distrat si ca ochii ii erau tulburi de bucurie.A reusit sa-si aduca o amintire de acolo:un creion cu varful rupt care miroase a portocala.Il tine ascuns sub pat si in fiecare seara ii face loc sub perna ei.O adoarme cu aroma lui de amintiri invelita in speranta si o face sa viseze alb.Azi nu se mai duce in vizita.A gasit intr-un final calea spre Oras,iar biletul este doar dus.Iese de pe campul cu maci si se opreste langa autostrada.Asfaltul incins ii sopteste cuvinte dulci,ii promite...."hai,stii ca asa ajungi acolo,te asigur..." Isi scoate pantofii,ii facusera rani la degete si o impiedicau sa alerge hotarat.Atinge asfaltul cu piciorul gol.Se frige.Era prea fierbinte si talpile i se lipeau de smoala topita.Nu mai conta acum...nu mai conta cat de greu era drumul sau cat de dureros e sa ajungi la el;tot ce era important era faptul ca la capatul lui clipeste Orasul Uitarii.Isi lipeste piciorul stang de smoala,apoi pe dreptul.O loveste in obraz teama.Ii lasa o zgarietura adanca pe care si-o acopera repede cu mana..."nu acum...e prea tarziu sa te razbuni pe mine,iar ranile provocate de tine nu mai dor!".Incepe sa alerge printre claxoane si frane.Lacrimi de sudoare ii curg pe frunte.Inchide ochii si goneste toate gandurile din jurul ei.Strange din pumni pana cand unghiile ii cresteaza palmele.Vrea sa tipe,dar nu mai are timp....ceasul ii incetineste....mai sunt cateva secunde... Gata.Uriasul a dus-o in Orasul Uitarii.

suntemdoiactoritonti

rumoare.
toti se aseaza confortabil in scaunele cu tapiterie de catifea.
se sting luminile.
liniste.
jucam intr-o piesa proasta la un teatru obscur din provincie.suntem doi actori jalnici.eu uit replicile.tu te impiedici pe scena.ne apuca rasul uitandu-ne la cei din sala.
piesa se vrea o drama despre "teatrul vietii" si lupta muritorilor cu el.noua ne iese tragicomedie.nu mai stim cate acte am jucat sau cate mai avem.spectatorii nu inteleg ce jucam noi....pentru ca vorbim cand prea tare,cand prea incet.cateodata nu ne auzim unul pe celalalt.
ce amatori suntem!.....doi actori jalnici si amatori,intr-o piesa proasta,la un teatru obscur,cu spectatori plictisiti si de plastic.
cortina.
"doamnelor si domnilor,crutati-i,va rog,de furia dumneavoastra pe acesti doi amatori care v-au stricat o dupa-amiaza atat de insorita.cu totii am fost la un moment dat nepriceputi,dati-le sansa sa invete sa fie actori!va multumesc pentru rabdarea acordata...."
cortina din nou.
aplauze.

bilet

mi-am lasat sufletul in buzunarul hainei tale.in stangul.ti l-am dat ca sa ai grija de el mai bine decat as putea eu. ocroteste-l...e timid si fragil.
o sa-mi caut si eu prin buzunare....poate gasesc acolo sufletul tau...

P.S: nu uita sa-l invelesti bine inainte de culcare...e foarte friguros .... Manon

Manon si Timpul

Manon: ce s-a intamplat cu zilele de vara in care saream coarda si visam sa fiu "mare"?
Timpul: acum esti "mare"
Manon: ..... si...imi place?
Timpul: cateodata....uneori te face sa te simti libera...
Manon: am avut vreodata de ales?
Timpul: nu. vei ramane asa pana la sfarsit.
Manon: si uit ca am fost odata copil?...
Timpul: nu uiti.....amintirea copilariei o sa fie paharul tau de apa din desertul vietii....
Manon: dar amintirea asta doare....
Timpul: eu ma ocup de uitarea sau regretarea trecutului si de mersul lin al viitorului...la copilarie nu ma pricep....
Manon: si eu ce fac acum?...
Timpul: deseneaza-ti o copilarie noua...

well....

now,little miss,there is your medicine

isi ia medicamentul de fiecare data.nu se opune,chiar daca nu-i place gustul lui.e amar si lipicios.ii ramane pe cerul gurii si se chinuie o zi intreaga sa-i uite aroma ranceda.

cateodata trebuie sa-l ia in fiecare zi.nu ea face regulile.asa i s-a impus.....

azi nu trebuie sa mai inghita medicamentul.se pare ca nu mai e nevoie de nicio doza de realitate.e fericita....realitatea ii face ochii sa lacrimeze.