Bună dimineața, Paradox!

....și când te trezești dimineața și îl vezi pe ”el” în brațele altei femei....

Și tu, la rândul tău, te-ai trezit în această dimineață în brațele altcuiva. Ai dormit bine. Te-a învelit și ți-a sărutat umărul când credea că dormi.Ți-a zâmbit de ”bună dimineața” și, ca de obicei, ați lenevit în pat. Ați băut cafeau împreună și ați vorbit despre nimicuri.Te place, te respectă, te face să te simți specială și uneori te întrebi de ce oare bărbatul ăsta aproape perfect te vrea pe tine și doar pe tine.

....dar ziua ta tot a început prost.L-ai văzut pe ”el” în brațele altei femei....Îți spui că nu trebuie să-ți pese, tu ești cât se poate de aproape de fericire, și îți spui că și ”el” are dreptul acesta.În definitiv, îl vrei fericit, nu?Îl iubești și vrei să fie fericit. Totuși, ești tristă...Poate pentru că ești egoistă și vrei ca fericirea lui să fie doar alături de tine.

Tu, ești o femeie cerebrală.Tu, realizezi că vă treziți separat, îmbrățișați de alte persoane, pentru că împreună nu se poate. Ați încercat, nu a mers.Știi că trebuie să vă continuați viețile în direcții diferite.

...dar inima ta e un copil răsfățat care vrea totul pentru el.Inima ta nu gândește, ci iubește.Inima ta vrea să privească toată dimineața la poza în care ”el” e fericit.O doare și simți cum începe să sângereze, dar ei nu-i pasă. Inima vrea să vadă poza, să o analizeze, să-și imagineze cum ”el” se trezește dimineața și-i zâmbește alteia. Te pune în fața unui întreg scenariu ”grotesc”: ei plimbându-se prin oraș, ținându-se de mână, iubindu-se, ”el” povestind toate lucrurile pe care tu deja le știi, glumind cum glumea și cu tine, oferindu-i fericirea....

Creierul, la rândul său, se opune. Îți spune cât de fericită poți fi cu cel de acum,îți amintește câ de bine te simți când știi că ești prețuită, respectată. Și uite așa, prin fața ochilor îți trec două vieți: viața ta și viața ”lui”....și ambele sunt frumoase, de invidiat, dar nici una nu este viața pe care ți-ai fi dorit-o acum câțiva ani.

Azi nu mai contează cum ai vrut să fie, cum a fost, cum este. Azi e război. Inima și creierul aruncă în stânga și-n dreapta cu argumente și amintiri murdare, iar tu ești câmpul de luptă. Te-ai transformat în dimineața asta simplă într-un paradox a ceea ce ești....și toamna ta e acum o luptă pe care doar tu o vezi, doar tu o simți și care îți va lăsa noi cicatrici.Așadar,bună dimineața, Manon!

rubin

....îl ținea de mână ca și cum tot Universul s-ar fi aflat în degetele lui. Îi zâmbea tot timpul și era lângă el la nevoie. Iubita perfectă. Cea care îl făcea să se simtă iubit și necesar. Cea căreia îi cumpărase un inel cu rubin. Știa că ei nu-i plac diamantele, nu era ca celelalte fete, ci avea ceva special, aproape mistic. Se îndrăgostise de ea din prima clipă și nu înțelegea cum, el, un bărbat independent și cu un viitor strălucit se lăsase fascinat de o femeie care îi spune totul despre ea, dar în același timp nimic. Nici măcar nu știa dacă ea este genul de persoană care se căsătorește; avea impresia că au discutat acest detaliu, dar își amintea că ea nu a spus nimic...a tăcut și a ascultat, așa cum face în momentele în care are privirea pierdută și pare că pleacă din Lume. De fapt, nu știa mai nimic despre ea. Nu știa ce culori preferă,ce restaurante îi plac sau ce anotimpuri o inspiră. Tot ce putea spune despre iubita lui este că citește kilometri de cărți, ascultă jazz și fumează mult. o vedea ca pe o carte care are doar cuprins, dar pe care visa ca, într-o zi, să o poată citi din scoarță-n scoarță. Dar în seara asta nu-i păsa că nu-i cunoaște nici defectele, nici calitățile. Era hotărât să o aibă lângă el pentru totdeauna. Își propusese ca ea să fie numai și numai a lui, iar inelul din buzunar îi oferea falsa siguranță că această femeie ciudată îl va iubi.
                   Gândul la ea și imaginea unui viitor perfect cu cea care îi va deveni soție în scurt timp l-au urmărit până la intrarea în restaurant; apoi au urmat emoțiile și așteptarea. Știa că muza lui va întârzia...cineva ca ea putea percepe timpul doar ca pe două săgeți pe un cadran cu cifre, dar gândul că aleasa lui nu va apărea în seara specială tot îl bântuia. Putea doar să aștepte și să se joace nervos cu tacâmurile.


.....când a intrat în restaurant a simțit un gol în toată ființa ei. Poate că era din cauza lumânărilor roșii aprinse pe fiecare masă sau poate că era din cauza lui. Stătea la masă, se juca nervos cu tacâmurile și părea că poartă pe umeri ororile omenirii. Știa că pentru el este o seară specială ,iar acest "special" o îngrozea. Se aștepta la ce era mai rău: o vizită oficială la părinți sau chiar să se mute împreună. Nu știa cum ar răspunde la astfel de propuneri, dar spera că nu va fi cazul.Orice răspuns ar fi fost greșit: un răspuns ce lui i-ar fi plăcut ar fi fost dureros pentru ea, un răspuns devastator pentru el ar fi fost cel corect pentru ea. Îi părea ține în mâini un cuțit cu două tăișuri și fără mâner....
      S-a apropiat de masă și i-a întâlnit privirea. Era acum plin de speranță și ochii îi sclipeau a fericire și emoție. Au comandat, i-a povestit ziua lui, i-a făcut complimente, s-a comportat ca un adevărat domn și, ca de obicei, a făcut-o să se simtă ca o lady. Asta îi plăcea la el: o făcea să se simtă respectată, iubită, îi oferea siguranță și calm. Dar îl iubea? De fiecare dată când se vedeau se întreba dacă îl iubește și niciodată nu-și răspundea. Îi făcea plăcere prezența lui, era tot ce o femeie și-ar fi dorit de la un bărbat, dar, din nefericire, ea nu reușea să fie orice femeie. Ea nu mai avea curajul să iubească, să-și pună inima în mâinile unui alt bărbat. Ultima dată când și-a dat inima a primit-o înapoi ruptă și sângerând...de atunci ușile sufletului ei s-au ferecat. Inevitabil, gândul la iubire a purtat-o din nou pe meleaguri interzise, a purtat-o din nou la cel pe care l-a iubit cu toată ființa ei și căruia i-a dat ce avea mai bun. Astfel, cina specială a devenit o tortură a durerii ei ascunse.El n-a observat nimic.Nu obervă niciodată când ea se pierde de Lume... Lumea a revenit în mintea ei odată cu desertul care a adus cu sine un minunat inel cu rubin....și întrebarea lui: vrei să ne căsătorim?
           Credea că se așteptase la ce era mai rău,dar se înșelase. La asta nu se așteptase, iar răspunsul ar fi stins lucirea din ochii lui. Tăcea, tăcea și uitase orice cuvânt învățat....tăcea și s-a închis în sine.


......la desert, după o seară în care a fost torturat de emoție, și-a făcut curaj și a întrebat-o dacă vrea să fie soția lui. Se aștepta ca ea să plângă, să se bucure, să-i sară în brațe și să-l sărute pătimaș, dar ea....ea nu a spus nimic. Privirea i s-a transformat în piatră, fața îi era de marmură și s-a închis....s-a închis în sine.