mi-am dat seama ca te-am pierdut acum mult timp si inca te mai pierd de nenumarate ori...
te-am pierdut cand ti-ai dat seama ca a fi impreuna te uzeaza...
te-am pierdut cand am hotarat sa fim prieteni...
te pierd in fiecare zi,cand imi dau seama ca inca imi lipsesti....
te-am pierdut cand mi-am ales noua "aspirina"...acel cineva care apare primul,intr-un moment nepotrivit si pe care il folosesc in scopuri mult prea egoiste...
te-am pierdut cand mi-am dat seama ca pot sa tin la un om care imi aminteste de tine si pot sa-l privesc fara sa te vad...
te pierd de fiecare data cand imi lipseste si el...
te pierd atunci cand imi dau seama ca amintirile cu tine se degradeaza cu timpul...
te pierd cand realizez ca incep sa uit de tine...
te pierd cand incerc sa merg mai departe...
...si te pierd definitiv atunci cand reusesc...
sper ca in curand sa ma pierzi si tu pe mine...cand o sa te metamorfozezi in "cel pe care l-am iubit"?
vantul nefericirii iti va sopti intr-o zi:"nu te mai iubesc"....sa nu fi trist...pentru ca abia atunci voi fi si eu fericita...
miercuri, 22 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
hopeless manon
ai ochii mici si tulburi,obrajii palizi si buzele uscate...ai unghiile rupte si patate,pielea aspra si sufletul gol...te dor toate oasele si simti ca nu-ti mai gasesti locul in propriul corp.
ai devenit o epava si nu te mai uiti in oglinda...nu vrei sa te privesti,nu te mai suporti si plangi cand realizezi ca esti o bucata de rugina...nu trebuie sa plangi,manon,trebuie sa te peticesti,sa te repari....scutura-ti mucegaiul din suflet si traieste...poate asa o sa-ti fie mai bine...sau poate nu...
ai devenit o epava si nu te mai uiti in oglinda...nu vrei sa te privesti,nu te mai suporti si plangi cand realizezi ca esti o bucata de rugina...nu trebuie sa plangi,manon,trebuie sa te peticesti,sa te repari....scutura-ti mucegaiul din suflet si traieste...poate asa o sa-ti fie mai bine...sau poate nu...
marți, 7 decembrie 2010
nimicul din panze
deschide ochii in toiul noptii.liniste.in sfarsit este singura.singura in pat,singura in camera....chiar singura in casa.dintr-o data incepe sa auda sunete ascutite si simte cum ceva fierbinte ii inteapa sufletul....toate gandurile ii tipau si incercau sa se faca auzite.abia acum le putea auzei...nu se mai intalnise cu linistea de mult timp si uitase ca si ele vorbesc....uitase vocea pe care o au atunci cand sunt suparate.
ce ganduri trise avea....le-a ascultat pe fiecare in parte si sufletul a inceput sa o doara din ce in ce mai rau.au inceput si amintirile sa-i sopteasca la ureche.si-a amintit de inima ei plina de petice si cusaturi,de arcul de triumf,de autobuz...apoi de iepurasii roz si clipele cand era "little one"...si-a amintit de zilele de miercuri si cum statea pe stancile irlandeze cu ciocolata calda aproape de nasul inghetat,cum dupa alte 5 minute ajungea in paduri fermeccate pline de arici curajosi....apoi si-a vazut nimicul din fata...
i-a ramas gravat pe retina stanga zambetul mult prea nevinovat al lui,iar pe cea dreapta s-a gravat privirea misterioasa si trista a celuilalt....abia acum gandurile au pus stapanire pe corpul ei si ii fac picioarele sa tremure.inima ei si-a dat seama ca se joaca plictisita cu doua suflete care merita iubite si facute fericite,nu chinuite si imbatate cu aburi de speranta....
deja nu-si mai putea misca picioarele.gandurile o copleseau si,treptat,au pus stapanire pe mainile ei.le-a facut sa tremure si sa se pedepseasca pentru toata durerea pe care nu o mai putea simti....
cel mai trist dintre ganduri,aliat cu un buchetel de amintiri,ii arata cum a devenit un robotel...cum a ajuns mai rece ca o bucata de fier si cum a uitat sa se bucure de lucrurile marunte sau sa regrete...ii arata cum a parasit-o, pe rand,fiecare sentiment si o provoaca sa planga.isi da seama ca nu mai stie cum e sa plangi....nu isi mai aminteste ce gust au lacrimile si cum o faceau sa se simta mai curata....mai impacata....
cu soaptele in urechi,cu provocarea pe suflet si cu inima descusuta,ramane neputincioasa cu ochii in tavan in asteptarea unui singur motiv de a se misca....nu mai avea putere sa le ignore...sa se ignore...nu mai avea putere sa nege si sa mearga prin viata nestiind spre ce ar trebui sa ajunga....gandurile i-au readus intelepciunea care acum e prea grea pentru oasele ei sfaramate de ignoranta....
dimineata,singuratatea si linistea o parasesc si o lasa cu ochii in tavan,cu fata alba si cu sufletul gol...si-a vazut nimicul si amintirea lui nu va pali niciodata...toata viata ii vor tremura picioarele,va avea mainile amortite si se va uita la pereti ca la niste panze pe care sunt schitate,retusate si publicate toate gndurile si temerile ei....
roboteii nu plang,ei raman fara baterii..."
ce ganduri trise avea....le-a ascultat pe fiecare in parte si sufletul a inceput sa o doara din ce in ce mai rau.au inceput si amintirile sa-i sopteasca la ureche.si-a amintit de inima ei plina de petice si cusaturi,de arcul de triumf,de autobuz...apoi de iepurasii roz si clipele cand era "little one"...si-a amintit de zilele de miercuri si cum statea pe stancile irlandeze cu ciocolata calda aproape de nasul inghetat,cum dupa alte 5 minute ajungea in paduri fermeccate pline de arici curajosi....apoi si-a vazut nimicul din fata...
i-a ramas gravat pe retina stanga zambetul mult prea nevinovat al lui,iar pe cea dreapta s-a gravat privirea misterioasa si trista a celuilalt....abia acum gandurile au pus stapanire pe corpul ei si ii fac picioarele sa tremure.inima ei si-a dat seama ca se joaca plictisita cu doua suflete care merita iubite si facute fericite,nu chinuite si imbatate cu aburi de speranta....
deja nu-si mai putea misca picioarele.gandurile o copleseau si,treptat,au pus stapanire pe mainile ei.le-a facut sa tremure si sa se pedepseasca pentru toata durerea pe care nu o mai putea simti....
cel mai trist dintre ganduri,aliat cu un buchetel de amintiri,ii arata cum a devenit un robotel...cum a ajuns mai rece ca o bucata de fier si cum a uitat sa se bucure de lucrurile marunte sau sa regrete...ii arata cum a parasit-o, pe rand,fiecare sentiment si o provoaca sa planga.isi da seama ca nu mai stie cum e sa plangi....nu isi mai aminteste ce gust au lacrimile si cum o faceau sa se simta mai curata....mai impacata....
cu soaptele in urechi,cu provocarea pe suflet si cu inima descusuta,ramane neputincioasa cu ochii in tavan in asteptarea unui singur motiv de a se misca....nu mai avea putere sa le ignore...sa se ignore...nu mai avea putere sa nege si sa mearga prin viata nestiind spre ce ar trebui sa ajunga....gandurile i-au readus intelepciunea care acum e prea grea pentru oasele ei sfaramate de ignoranta....
dimineata,singuratatea si linistea o parasesc si o lasa cu ochii in tavan,cu fata alba si cu sufletul gol...si-a vazut nimicul si amintirea lui nu va pali niciodata...toata viata ii vor tremura picioarele,va avea mainile amortite si se va uita la pereti ca la niste panze pe care sunt schitate,retusate si publicate toate gndurile si temerile ei....
roboteii nu plang,ei raman fara baterii..."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)