Sisif

Îi e dor de el. Mereu i-a fost,dar nu a recunoscut.Acum încearcă să uite...Și face greșeli.

Da, ea, Manon uită greșind. A înțeles că superputerea oamenilor e să uite și se joacă „de-a greșelile”.

Își începe ziua normal, reușește să-și complice seara, apoi se lasă pradă nimicului. În fiecare dimineață se trezește, își pune masca de carnaval și lasă bucățele de suflet pe oriunde merge. Și în fiecare zi își irosește doza de suflet. Știe ce face, nu-i pasă. Chiar intenționează să-și piardă sufletul...poate așa nu îi mai este dor de el....

Îl visează în fiecare noapte și se trezește dimineața cu un gol în stomac.

Vântul de iarnă îi aduce aminte de el, de cum o încălzea când așteptau autobuzul, de cum el nu se văita niciodată că îi e frig. Prietenii vechi o fac să se gândească la cum el intrase în inima lor...și cum ei îl plăceau și îl primiseră în familie.

...Și melodia...melodia care le spune povestea, melodia pe care Manon o ascultă de fiecare dată când vrea să zâmbească cu lacrimi în ochi.

Totul îi amintește de el, și Manon a obosit să nu mai vadă...

Soluția e doar una: toată lumea preamărește efectele benefice ale uitării. Sfaturi bune, agumente viabile și Manon convinsă că uitarea este leacul. Dacă nu poate re-trăi, măcar să uite.

Prietenii, binevoitori, îi cumpără, de la un vraci ascuns în neant, o sticluță de uitare. Manon trebuie să o bea, să adoarmă și să-și viseze iubirea. Când se va trezi, totul va fi uitat.

...

Și bea. Manon bea cu ochii înecați în lacrimi din sticla uitării. De acum el va fi izgonit din sufletul ei, iar amintirea lui va fi doar un vis uitat ce lasă în urmă o senzație.

Și totuși...cum să uite Manon, când el e „cel ce nu poate fi uitat”?

Și chiar dacă ți-e dor de copilărie...ți-o amintești cu melancolie.

Și chiar dacă ți-e dor de vremurile bune...zâmbești și știi că trebuia să se termine.

Și chiar dacă ți-e dor de el...îl păstrezi în suflet și trăiești ca și cum el te-ar ține de mână în fiecare zi.

Regele ei

Majestate,

Îți scriu aceste rânduri cu prețul existenței mele. Regina ne-a interzis să te căutăm, să ne gândim la tine sau să oftăm. A devenit o tirană care, la rândul ei, este condusă de tristețe și mândrie. Ne spune că ea nu e o Penelopă sau o sfântă, că e o femeie și nu mai poate așa. O sfătuim de fiecare dată să aibă răbdare, dar știi și tu că asta nu e o calitate a ei. S-a adunat o negură în jurul ei și soarele nu i-a mai mangâiat fața de multa vreme.
Se transformă într-un Don Quijote feminin. Se luptă cu morile de vânt, cu inevitabilul, cu sine, cu tine și cu necruțătorul timp. Se pierde din ce în ce mai des în lumea ei ascunsă în singurătate.
Îți mai amintești când i-ai spus că atunci când râde fiecare trăsătură a feței ei transmite fericire? Ei bine, de când ai plecat, n-am mai văzut-o zâmbind.
De când ai plecat, a devenit o profesionistă în a-și ascunde sufletul. Bietul de el nu are voie să se bucure, să plângă, să spere. Îl obligă să fie gri și să se înghesuie într-un colț de conștiință.
Zâmbetele din cameră au devenit liniște de când ai plecat, iar Reginei tale îi este dor de tine. Ea nu recunoaște, nici măcar nu vrea să accepte „slăbiciunea” asta, dar îi lipsești atât de rău că o doare.
Tot regatul este speriat și confuz. Suntem neputincioși în fața nefericirii ei și o cunoaștem îndeajuns de bine să știm că în curând va fereca porțile cetății și nu te va mai lăsa să te întorci.
Așadar, Majestate, întoarce-te! Întoarce-te numaidecât și redă Reginei zâmbetul ei molipsitor înainte să devenim cu toții pustii!


                                                              Cu disperarea pe umăr și veșnica fidelitate, al tău supus,Benoit

Fericire?!?

- Tu ești fericit cu mine?
- Manon, vrei sa știi dacă te iubesc?
- Nu. Nici nu vreau sa mă iubești, vreau să stiu dacă te fac fericit...
Uite, tu, de exemplu, nu mă faci să mă simt fericită. Când sunt cu tine am senzația că ceva lipsește, că ceva nu e cum ar trebui...poate e din cauză că nu te iubesc, poate este și din cauză că nu mă iubești, dar nu mi-e bine. Deci, tu ești fericit cu mine?

au nom de Manon

you made her cry. then I cried.

10-16 aprilie

 De data asta nu mi-am mai amintit. Mi-am imaginat. Am visat.

 Se făcea că eram fericită...Stăteam pe o terasă însorită, iar tu îmi povesteai cum e la tine, acolo, în neant.
Aveai în mână un album de fotografii. Erau poze cu ce a fost, ce este și ce va fi. Mi-ai spus că „ce va fi” e surpriză, „ce este” știu și eu că e hazard, dar „ce a fost” pot să văd...Și mi-am revăzut copilăria. A durut puțin, dar doar din pricina nostalgiei.
 Am stat cu amintirile pe umeri până la apus. Mi-ai povestit cum era înainte de mine, cum era când eu nu știam ce înseamnă a fi om, cum am fost eu făra tine...asta o uitasem sau, poate, m-am obligat să o uit...
Cu lacrimi în ochi ți-am mulțumit, ți-am spus că a fost ziua mea de ziua ta...am închis ochii și era dimineață. Era deja 16 aprilie, deși adormisem de ziua ta...
Poate am visat prea mult, poate mi-am imaginat în zadar copilăria...Sau poate mi-e prea dor de tine, bătrânelul meu simpatic!

La mulți ani,ție! La multe seri cu amintirea ta în suflet, mie!

Ca de obicei, ne revedem primăvara ce va veni...

culori de artificii

Privește artificiile și nu se poate bucura la fel ca toți ceilalți. Ei nu i se par minunate, impresionante sau de nemaivăzut, ei i se par îngrijorătoare...Artificiile înseamnă un an nou, artificiile ei înseamnă un nou început pe care nu ar vrea să-l greșească așa cum a făcut în alți ani.
În acestă noapte,noaptea unei fraze fără ștersături, Manon are lângă ea Roșul din luminițe. E culoarea ei, cea care o face puternică, neînfricată și vie.
În jur e Verdele...pentru Manon adună într-o sclipire toți oamenii care o iubesc...o iubesc asa...
Dar toată căldura o primește de la Albastru. O ține de mână,iar privirea lui îi spune că va avea un an mai bun...sau poate cel mai dureros. Manon nu știe încă, Albastrul poate are o bănuială.

Treptat, se strâng în jurul ei Roșul, Verdele, Albastrul și celelalte Culori,iar ea este învăluită de Albul comun.
Manon, pe un acoperiș, îmbrăcată în Culori....și, pentru prima dată când se află pe un acoperiș, nu s-a gândit nici macar un moment că ar putea să sară.
Așadar, posibil "la mulți ani", Manon....