nimicul din panze

deschide ochii in toiul noptii.liniste.in sfarsit este singura.singura in pat,singura in camera....chiar singura in casa.dintr-o data incepe sa auda sunete ascutite si simte cum ceva fierbinte ii inteapa sufletul....toate gandurile ii tipau si incercau sa se faca auzite.abia acum le putea auzei...nu se mai intalnise cu linistea de mult timp si uitase ca si ele vorbesc....uitase vocea pe care o au atunci cand sunt suparate.
ce ganduri trise avea....le-a ascultat pe fiecare in parte si sufletul a inceput sa o doara din ce in ce mai rau.au inceput si amintirile sa-i sopteasca la ureche.si-a amintit de inima ei plina de petice si cusaturi,de arcul de triumf,de autobuz...apoi de iepurasii roz si clipele cand era "little one"...si-a amintit de zilele de miercuri si cum statea pe stancile irlandeze cu ciocolata calda aproape de nasul inghetat,cum dupa alte 5 minute ajungea in paduri fermeccate pline de arici curajosi....apoi si-a vazut nimicul din fata...
i-a ramas gravat pe retina stanga zambetul mult prea nevinovat al lui,iar pe cea dreapta s-a gravat privirea misterioasa si trista a celuilalt....abia acum gandurile au pus stapanire pe corpul ei si ii fac picioarele sa tremure.inima ei si-a dat seama ca se joaca plictisita cu doua suflete care merita iubite si facute fericite,nu chinuite si imbatate cu aburi de speranta....
deja nu-si mai putea misca picioarele.gandurile o copleseau si,treptat,au pus stapanire pe mainile ei.le-a facut sa tremure si sa se pedepseasca pentru toata durerea pe care nu o mai putea simti....
cel mai trist dintre ganduri,aliat cu un buchetel de amintiri,ii arata cum a devenit un robotel...cum a ajuns mai rece ca o bucata de fier si cum a uitat sa se bucure de lucrurile marunte sau sa regrete...ii arata cum a parasit-o, pe rand,fiecare sentiment si o provoaca sa planga.isi da seama ca nu mai stie cum e sa plangi....nu isi mai aminteste ce gust au lacrimile si cum o faceau sa se simta mai curata....mai impacata....
cu soaptele in urechi,cu provocarea pe suflet si cu inima descusuta,ramane neputincioasa cu ochii in tavan in asteptarea unui singur motiv de a se misca....nu mai avea putere sa le ignore...sa se ignore...nu mai avea putere sa nege si sa mearga prin viata nestiind spre ce ar trebui sa ajunga....gandurile i-au readus intelepciunea care acum e prea grea pentru oasele ei sfaramate de ignoranta....

dimineata,singuratatea si linistea o parasesc si o lasa cu ochii in tavan,cu fata alba si cu sufletul gol...si-a vazut nimicul si amintirea lui nu va pali niciodata...toata viata ii vor tremura picioarele,va avea mainile amortite si se va uita la pereti ca la niste panze pe care sunt schitate,retusate si publicate toate gndurile si temerile ei....

roboteii nu plang,ei raman fara baterii..."