mereu acolo

~Manon,tu nu esti aici cu mine,nu?

Manon: nu...nu reusesc sa ma desprind de cealalta viata...

~dar viata de acum e mai linistita.acum ai vise,poti sa iti imaginezi viitorul...acum iti apartii...

Manon:da...viata de acum e mai buna pentru mintea mea...dar sufletul meu apartine haosului...sufletul meu traieste in vechea viata...si cand isi da seama de realitate sufera...plange si se rupe din el o noua bucata.inima e tot cu ei...sta vulnerabila in fata lor si asteapta sa o recunoasca,asteapta ca ei sa realizeze ca nimeni nu va mai avea un loc aparte in sufletul meu...

~daca te doare asa de rau lipsa lor,de ce nu te intorci la vechea viata?

Manon: pentru ca mi-e teama ca iar o sa uit sa visez....si cand nu mai visez simt cum ma sting incet...simt cum mor...si e atat de greu sa te ridici in fata mortii si sa o iei de la inceput....de cate ori crezi ca pot sa fac asta?

~...poate de mii de ori,poate niciodata,poate ca sufletul tau e deja mort si tu crezi ca-l mai ai...n-am mai vazut de mult un suflet reinviat...sigur il mai ai?

Manon:sper...stiu ca o jumatate e la ei,si mai am si eu un crampei de suflet...sper sa fie viu...desi...desi,am uitat cum se plange...
:sufletele moarte plang?







gaseste-mi sufletul ambiguu si arata-mi cum se traieste....doar "sa exist" a devenit amar...