macul inrosit de uitare

Picioarele zgariate si pantofii rupti o purtara pe un camp plin cu maci.Nu avea unde sa se ascunda....oricum inima ii batea atat de tare incat ar fi dat-o de gol.Venise momentul sa fie o carte deschisa,degeaba a tot incercat sa amane.....acum nu mai putea sa se ascunda.Ochi caprui o priveau incruntati,maini curioase o trageau de par,o incercuiau,voiau sa-i smulga secretul din suflet si de fiecare data cand o atingeau pielea i se necroza.Stia ca nu se poate lupta cu ei....stia ca mainile-i sunt prea firave ca sa o salveze, ca sufletu-i prea sifonat ca sa mai poata zbura, ca buzele-i deveneau sangerii cand mintea si ei ar fi citit-o imediat.Nici macar un print pe cal alb n-o mai putea salva,poate doar groparul care demult i-a furat inima si a ascuns-o intr-o groapa umeda si cu mucegai,dar el nu mai este....a disparut cand a incetat sa se mai uite la ea.
Cercul format de trupurile lor reci devenea din ce in ce mai mic.Imbacseau aerul si carbonizau macii rosii.Ea incepe sa tuseasca,ameteste.Genunchii ii tremurau.Se prabuseste printre macii carbonizati si inchide ochii resemnata.....
Se trezeste singura in intuneric.Gata.Se terminase.Ei ii furasera tot: secretul,adevarul,energia....nu mai ramasese nimic din ea.....poate doar singuratatea si intunericul.
Era sleita de puteri,dar stia ca trebuie sa se adune din noroi si sa mearga mai departe.Se ridica cu greu in picioare,isi scutura pantofii de carbuni,isi aranjeaza rochia neagra si isi repara maneca stanga cu un ac de siguranta ruginit.Trage adanc aer in piept;simte cum mirosul macilor arsi ii inunda narile si coboara incet catre stomac,acolo, aroma de arsura isi face cuib si o insoteste toata ziua.Cu singuratatea in vene porneste ametita catre orasul Uitare;orasul pe care il vazuse ea pe o vedere primita de la un cersetor din gara.Ii placea cum oamenii din fotografie erau tot timpul veseli si isi faceau timp sa o salute si pe ea.Auzise ca aici poti fi cine vrei,cum vrei si cel mai important: uiti cine ai fost.......si nimeni nu te intreaba asta,toti iti zambesc ca si cum ai avea o aura de binecuvantare in jurul tau.Nimeni nu stie cum ajungi in Oasul Uitarii,insa toti au ierburi si prafuri si pastile care se presupune ca te poarta pana acolo,dar cand se intorc in lume te agata si pe tine si te iau cu ele.Te lasa doar sa vizitezi Orasul pentru cateva ore,apoi piratii realitatii te imbrancesc si iti deschid ochii. A fost si ea in Oras.Isi aminteste ca s-a distrat si ca ochii ii erau tulburi de bucurie.A reusit sa-si aduca o amintire de acolo:un creion cu varful rupt care miroase a portocala.Il tine ascuns sub pat si in fiecare seara ii face loc sub perna ei.O adoarme cu aroma lui de amintiri invelita in speranta si o face sa viseze alb.Azi nu se mai duce in vizita.A gasit intr-un final calea spre Oras,iar biletul este doar dus.Iese de pe campul cu maci si se opreste langa autostrada.Asfaltul incins ii sopteste cuvinte dulci,ii promite...."hai,stii ca asa ajungi acolo,te asigur..." Isi scoate pantofii,ii facusera rani la degete si o impiedicau sa alerge hotarat.Atinge asfaltul cu piciorul gol.Se frige.Era prea fierbinte si talpile i se lipeau de smoala topita.Nu mai conta acum...nu mai conta cat de greu era drumul sau cat de dureros e sa ajungi la el;tot ce era important era faptul ca la capatul lui clipeste Orasul Uitarii.Isi lipeste piciorul stang de smoala,apoi pe dreptul.O loveste in obraz teama.Ii lasa o zgarietura adanca pe care si-o acopera repede cu mana..."nu acum...e prea tarziu sa te razbuni pe mine,iar ranile provocate de tine nu mai dor!".Incepe sa alerge printre claxoane si frane.Lacrimi de sudoare ii curg pe frunte.Inchide ochii si goneste toate gandurile din jurul ei.Strange din pumni pana cand unghiile ii cresteaza palmele.Vrea sa tipe,dar nu mai are timp....ceasul ii incetineste....mai sunt cateva secunde... Gata.Uriasul a dus-o in Orasul Uitarii.