ai ochii mici si tulburi,obrajii palizi si buzele uscate...ai unghiile rupte si patate,pielea aspra si sufletul gol...te dor toate oasele si simti ca nu-ti mai gasesti locul in propriul corp.
ai devenit o epava si nu te mai uiti in oglinda...nu vrei sa te privesti,nu te mai suporti si plangi cand realizezi ca esti o bucata de rugina...nu trebuie sa plangi,manon,trebuie sa te peticesti,sa te repari....scutura-ti mucegaiul din suflet si traieste...poate asa o sa-ti fie mai bine...sau poate nu...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
epavele nu plang, nu rad. epavele nu evadeaza in cuti de bomboane, carti, valuri si si pe stanci irlandeze sau biblioteci prafuite. epavele nu viseaza si aproape nu spera...epavele se lasa infrante de propia agonie . cad si nu se ridica spre a urma visele ...ci se lasa infrante de propia rugina si degradarea nu mai inceteaza. epavele nu continua ce si-au propus , ci renunta. brusc ca un shut-down... la vis. T U _ N U !
RăspundețiȘtergere